AMADEUS
REGAL MARIUS BODOCHI LA OPERA NATIONALA BUCURESTI
autor: Mihaela Dordea
Mozart si Salieri…Inocenta si pacat. Ispasire…
De secole, milenii chiar, crestinismul îsi sustine teoria despre pacat, cea cu oaia ratacita si rascumpararea prin penitenta. Cu siguranta, este o metoda evoluata fata de modul pagân de a simti, a practica si mai ales a sanctiona pacatul. Ma întreb daca nu cumva, practicile exterioare impuse de penitenta crestina gen matanii, rugaciuni, post, nu ofera acestei operatiuni un aer de contract, de „do ut des”, un fel de târg , de aranjament formal. Sigur, exista si aici remuscare si parere de rau, altfel ele nu ar avea nici loc si nici rost.
Totusi, penitenta reala, cea care se naste din constiinta ca ai gresit, ca ai savârsit un pacat fata de lume, fata de tine însuti, este chinul tantalic de a rabda. Astfel de „plati” nu sunt nici catalogate, nici tarifate în coduri. Rascumparam suferind. Noi, în noi, cu noi, pentru noi însine.
Suferinta rascumpararii nu are limite prestabilite. Sorocul ispasirii nu este ca în canoanele crestine, împlinirea unui anume stoc de actiuni, catehisme legiferate si tarifate, nu! Termenul este cu totul altul! Durata genului de ispasire launtrica poate fi de o zi, o luna, un an sau o viata. Pentru ca niciodata nu putem sti când vine acel moment în care cel ce stie care e vina si câta, iarta.
În lista martiriurilor posibile, acest tip de ispasire este cel mai dramatic si da, cel mai nobil.
Iata cu ce ne întâlnim în spectacolul prezentat de Studioul Experimental de Opera si Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Nationale Bucuresti, în colaborare cu Fundatia Ileana Mustatza, pe textul lui Peter Schaffer, „ AMADEUS”, în regia unui tânar artist care a impresionat prin viziunea patrunzatoare în sufletul si mintea umana, atât de întortocheate, Marcel Top.
Se vorbeste despre un destin necrutator al lui Mozart. Despre o viata frânta prea devreme în conditii pe care nu le vom elucida poate niciodata.
Drama însa nu se consuma aici si acum, la moartea compozitorului. Drama începe odata cu primele sale compozitii ascultate de Salieri, compozitor care poate, desi îi este greu, sa recunoasca valoarea tânarului sau confrate, dar se lupta cu tentatia de a-l distruge. Si o face treptat, treptat. Cel putin asa spun gurile rele ale vremii. Drama însa va ajunge la apogeu dupa ce Mozart nu va mai fi. Pura geometrie emotionala, generatoare de sensuri morale.
Moartea e prin natura ei ceva senzational, în comparatie cu cotidianul vietii obisnuite. Salieri reuseste o inversare categorica de situatii. Ceea ce se întâmpla cu el dupa ce se consuma moartea lui Mozart devine cu adevarat senzational. Efortul de a trece, de a supravietui, macinat de spaime si rataciri , de lupta launtrica, cu tine însuti pentru o ispasire numai de tine stiuta, devine un efort moral de fiecare clipa, un efort dramatic, senzational. Si Marius Bodochi, exprima toate aceste stari, într-o evolutie de exceptie, facând un Salieri dramatic, ironic, înspaimântat, pierdut uneori în cautarea unui raspuns…Oare îl va gasi vreodata?
În Amadeus avem de-aface cu un Salieri hartuit de îndoieli, de disperare, în anumite momente, dar dureros de constient de neputinta sa ca individ în fata evidentei, si chiar, gândeste el, ca artist.
Marius ne dezvaluie noua, spectatorii sai, un Salieri care pune în discutie anumite îndoieli, anumite spaime, dar si o luciditate speciala, si mai ales, face ca noi sa vedem nu doar o constiinta împovarata cât si, sau mai ales, o anume maretie.
Marius Bodochi este unul dintre putinii, rarii actori care au forta sa exprime cu atâta eleganta un astfel de personaj. El reuseste sa evoce plastic si dramatic epoca, eroul si destinul sau în pofida unei opere care încearca sa prinda într-o frântura de timp vasta structura simfonica a unei vieti, a unui suflet. As spune despre Marius Bodochi ca este un artist, un creator al imaginii din toate unghiurile ei, psihologic, pâna la identificare fizica, prin puterea de expresie, prin nuantele subtile pe care numai un mare artist le sesizeaza la un personaj de factura lui Salieri.
Dincolo de regalul oferit de Marius Bodochi, în Amadeus avem muzica. Muzica de calitate. Mozart si da, Salieri.
Solistii Operei Nationale Simonida Lutescu, Mihaela Ispan, Vasile Chisiu, Marius Bolos acompaniati de un grup de muzicieni din orchestra operei, având ca dirijor pe Ciprian Teodorascu, unul dintre cei mai distinsi dirijori ai ONB, în regia muzicala a lui Dan Ardelean, creeaza o atmosfera cu efecte lirice de mare calibru în cadrul acestui spectacol complet si complex.
Si, da, Marius Bodochi are veleitati lirice si el, cântând o arie.
Mozart. Un personaj care schimba putin atmosfera, aducând o pata de culoare, as spune, o anume relaxare tensiunii din scena, în ciuda finalului necrutator, Mozart este interpretat de un tânar actor, care se straduieste sa sustina partitura alaturi de titan, Marius Bodochi, si , lauda lui, reuseste sa ne convinga ca este un actor plin de pasiune, cu talent, si mai ales cu pofta de joc, si da, de ce nu, de joaca, Razvan Oprea.
Atmosfera de epoca, cu usoare aluzii la burlesc, este creata de costumele create de Anca Cernea si realizate de Romanita Iovan si Mihaela Drafta.
Decorul simplu, dar cuprinzator, un decor care nu încarca scena si nu încurca povestea, este semnat de Daniel Divrician.
Spectacolul este unul dintre cele pe care le tii minte, cu care pleci acasa, si despre care ai tendinta sa vorbesti multa vreme dupa ce l-ai vazut. Impresionant din punct de vedere regizoral, Amadeus începe în foaierul Operei , loc cu adânci semnificatii lirice, apoi Salieri ne invita sus, ca sa nu ramâna singur , prada temerilor de o viata, epuizat de întrebarea la care nu va afla niciodata raspunsul: oare are vreun amestec în moartea lui Mozart?
Chiar asa: are?....
cronica preluata de pe Curentul International